Viitură în Alba

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, mai multe persoane au fost surprinse de viitură, fiind salvate de către echipajele ISU și autoritățile locale.

De asemenea, apa a inundat gospodăriile cetățenilor, iar pompierii depun eforturi pentru evacuarea apei și deblocarea canalelor de scurgere a apei.

Deoarece intervenția pompierilor se realizează cu dificultate, IGSU a dispus suplimentarea efectivelor care acționează pentru salvarea persoanelor și înlăturarea urmărilor inundațiilor cu forțe de la inspectoratele din județele învecinate. Astfel, aproape 100 de pompieri din județele Brașov, Cluj, Hunedoara, Sibiu și Mureș au fost trimiși în sprijinul salvatorilor din Alba.

Comunele Pianu, Săsciori și Săliște au fost inundate, sâmbătă, de o viitură puternică formată după ploile torențiale. Cele mai afectate au fost localitățile Pianu de Sus și Sebeșel, unde străzile și curțile locuitorilor au fost umplute cu nămol și bucăți mari de lemn.

„Traficul este blocat pe DN 67 C, la ieșire din Petrești spre Săsciori, din cauza apei și aluviunilor de pe carosabil”, a relatat Luminița Prodan, purtător de cuvânt al IPJ Alba.

Zona inundată se află sub cod portocaliu de furtună, cu averse care vor cumula local 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil grindină de mici dimensiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *