A murit tatăl unui prieten

A murit tatăl unui prieten. La un spital mare, din București. Brancardierii au venit primii, “știți, suntem trei, osutăcincizeci. Plus cinjzeci băiatu care l-a tuns”. Le-a dat. Asistenta șefă “osută, plus trei fete în sală osutăcinzeci, că au avut grijă de domnu”. A dat. Anestezistul a venit personal și i-a bătut obrazul, “vedeți că dacă dați la unu’, tre să dați la toată lumea”, a dat. O sută, două de cinzeci. ” Șefu, io îl îmbălsămez azi, doar dacă am timp, dacă nu, mâine”. Osutăcinzeci de lei, era gata intr-o oră. Că era doi băieți. La morgă a mers rapid, osută, plus cinzeci băiatu’ care nu e sigur ce făcea. Dar mergea cinzeci. La primărie nu erau formulare de deces. Pentru că, în România, nu prea se moare. Și treaba asta îi ia prin surprindere, ca iarna. S-a rezolvat după o oră, asta a fost moca. E acasă. În capelă. Nu poate fi înmormântat mâine, nu vrea preotul. E prea din scurt. E rău de trăznet, și se supără și serviciile funerare pe el. Lăsați pe vineri. Osutăcinzeci. A murit tatăl unui prieten. Oricât i s-ar mări salariul unui medic sau unui asistent din România, moartea sau boala va costa. Osutăcinzeci. Doar pentru că și-au făcut meseria. Iar suma variază, în funcție de grad și level. Nu ne mai facem bine niciodată. A murit tatăl unui prieten.

Articol original apărut pe Facebook, pe pagina Răsboiul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *