A fost prins ucigașul polițistului din Timiș

Marcel Ionel Lepa, cel care l-a împuşcat mortal  poliţistul din Timiş, a fost capturat azi dimineață, acesta ascunzându-se într-o casă din Remetea Mare. Lepa a fost transportat la Spitalul Municipal Timişoara pentru a i se extrage gloanțele rămase în corp.

Marcel Ionel Lepa are trei plăgi prin împuşcare ca urmare a disputei de duminică cu poliţiştii, în timpul căreia agentul Cristian Amariei a murit încercând să îl prindă. Una dintre plăgi se află la nivelul toracelui, partea stângă, alta la nivelul umărului stâng şi cea de-a treia la nivelul cotului stâng.

Marcel Ionel Lepa a fost găsit, marţi, în casa bunicii unui prieten din Remetea Mare, locuinţă care a fost percheziţionată de forţele de ordine luni, iar oamenii legii au găsit urme de sânge în baie, semn că individul a trecut pe acolo după ce l-a omorât pe poliţist. Lepa avea arma la brâu în momentul arestării.

Forţele de ordine au găsit asupra suspectului mai multe cartuşe, precum şi pistolul cu care l-a împuşcat mortal pe poliţistul Cristian Amariei. Marcel Ionel Lepa ţinea pistolul la brâu, însă nu a apucat să-l mai folosească, intervenindu-de în forță pentru capturarea lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *