Un nou vaccin în schema națională de vaccinare

Ministerul Sănătății a anunțat prin Direcțiile de Sănătate Publică faptul că este în curs de achiziție vaccinului nonavalent  Gardasil 9, un vaccin recomandat pentru copii și adolescenți, începând cu vârsta de 9 ani, și pentru adulți. Vaccinul poate fi administrat atât persoanelor de gen feminin, cât și celor de gen masculin.

Vaccinul se administrează pentru a proteja împotriva bolilor determinate de papilomavirusul uman (HPV) tipurile 6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52 şi 58. Aceste boli includ leziunile precanceroase și cancerele organelor genitale feminine (col uterin, vulvă şi vagin), leziunile precanceroase și cancerele anusului și verucile genitale la bărbați și femei.

După vaccinarea unei persoane cu Gardasil 9, sistemul imunitar (sistemul natural de apărare al organismului) stimulează formarea de anticorpi împotriva celor nouă tipuri de HPV din componenţa vaccinului, pentru a ajuta la protecţia împotriva bolilor cauzate de aceste tulpini virale.

Pentru a beneficia de protecția oferită de vaccin este important ca toate persoanele, indiferent de vârstă, să încheie chema completă de vaccinare cu Gardasil 9, care presupune trei doze, efectuate în cursul aceluiași an:

Prima injectare: la o dată aleasă.

A doua injectare: ideal, la 2 luni după prima injectare.

A treia injectare: ideal, la 6 luni după prima injectare.

Dacă este necesară o altă schemă de vaccinare, a doua doză trebuie administrată la cel puţin o lună după prima doză, iar cea de-a treia doză trebuie administrată la cel puţin 3 luni după cea de-a doua doză, acesta urmând a fi inclus în schema națională de vaccinare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *